KASYO-EURA
The Organization for Poverty Alleviation & Development (Suedia) in parteneriat cu Praxis (Grecia) si Asociatia Atitudini si Alternative (Romania) deruleaza in perioada 1 ianuarie- 25 decembrie 2015 proiectul KASYO-EURA-Knowledge and Skills for Youths in Europe and Africa.
Proiectul este finantat de Comisia Europeana prin programul Erasmus Plus, Actiunea cheie 2 – Cooperare pentru Inovare si Bune Practici si are ca scop imbunatatirea accesului tinerilor la oportunitati de invatare non-formala si informala. Proiectul urmareste astfel insusirea de cunostinte si formarea de competente cheie in randul a 15 tineri din Europa si Africa, in vederea cresterii capacitatii acestora de a depasi provocarile determinate de somaj si subocupare.
Obiectivele specifice ale acestui proiect sunt:
- Sustinerea unor seminarii interactive pentru tineri privind progresele in domeniul tehnologiei informatiilor si comunicatiilor.
- Dezvoltarea de abilitati si competente antreprenoriale in randul tinerilor din grupul tinta in vederea initierii si gestionarii propriei afaceri;
- Informarea tinerilor privind rolul lor in procesul de guvernare, democratie participativa si constructie a pacii;
- Dezvoltarea unor abordari inovatoare in randul tinerilor pentru promovarea dezvoltarii durabile in comunitatile lor.
- Dezvoltarea de noi competente în randul actorilor societatii civile si a lucratorilor de tineret.
Activitati principale:
- Crearea unor ateliere de lucru pentru tinerii antreprenori;
- Derularea unor sesiuni de Mentoring si coaching pentru formarea de competente antreprenoriale (inclusiv antreprenoriatului social);
- Organizarea unor programe de schimb intercultural pentru constientizarea acestora privind rolul lor in procesul decizional din fiecare arie geografica;
- Crearea unor retele de lucru pentru tineri si sprijinirea acestora prin metode tip Peer-to-peer;
- Crearea unor retele parteneriale cu autoritatile publice, companii si sectorul civic in vederea sustinerii initiativelor antreprenoriale ale grupului tinta;
ANALIZA PRIVIND DEZVOLTAREA COMPETENTELOR DE VIATA ALE TINERILOR DIN EUROPA
Despre partenerii straini:
The Organization for Poverty Alleviation & Development (OPAD) este o organizatie non-profit si neguvernamentala inovatoare, profesionista, activa, viabila si eficienta fiind inregistrata si avand sediul in Suedia, in regiunea Stockholm.
Programele OPAD sunt organizate in jurul a cinci domenii: proiecte europene, educatie, intreprinderi sociale, cercetare – dezvoltare si initiative ale tinerilor. OPAD a acumulat de-a lungul anilor o experienta semnificativa in implementarea programelor de voluntariat pentru tineri, de formare si indrumare, programe de constructie si consolidare a abilitatilor, programe desfasurate la nivel local si european. OPAD crede ca experienta lor institutionala ii ajuta sa implementaezea programului Cooperare si Inovare pentru Bune Practici, dedicat tinerilor.
OPAD este de asemenea implicata in activitati care vizeaza stimularea, sustinerea si coordonarea voluntariatului, fiind o organizatie acreditata de Serviciul European de Voluntariat al Comisiei Europene (SEV) prin care voluntarilor proveniti din diferile locuri ale lumii li se ofera oportunitatea de a experimenta mediul de lucru in viata reala si/sau confruntari cu provocari reale la locul de munca. La sfarsitul programului, voluntarii au experienta de lucru efectiva ceea ce le creste sansele de angajare.
PRAXIS este o organizatie neguvernamentala de tineret din Serres, din nordul Greciei, care desfasoara activitati in domeniul cultural, mass-mediei si a problemelor de mediu.
PRAXIS ofera diferite oportunitati tinerilor prin intermediul mass-mediei și a activităților culturale. Ii inspiră să participe și să se bucure de munca lor ca voluntari în activitățile pe care le deruleaza, în programul SEV și in proiecte de schimb de tineri. Menține o rețea regională și interregională puternica, care permite realizarea de stagii, seminarii, servicii de voluntariat europene și proiecte de tineret în context european.
PRAXIS își propune să creeze oportunități internaționale pentru dezvoltarea tinerilor – să consolideze dialogul dintre autorități și grupurile de tineret, inclusiv pentru grupurile dezavantajate – pentru a crea posturi de radio locale prin:
- crearea de audienta tanara pentru vocile ce urmează să fie auzite
- amenajarea pentru acestia a unei experiente educationale internațional si interculturale.
PRAXIS își propune să îmbunătățească oportunitățile de angajare ale tinerilor din nordul Greciei și să le ofere sprijin pentru a-și găsi locul în cadrul sistemului european.
Misiunea PRAXIS este de a oferi oportunități la nivel paneuropean și mediteranean pentru toți tinerii, fără discriminare, prejudecăți sau excludere.